Pastorala Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, la Praznicul Nașterii Domnului 2025
† VENIAMIN
prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Basarabiei de Sud
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiților credincioși din cuprinsul Episcopiei Basarabiei de Sud
HAR, PACE ŞI BUCURIE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, IAR DE LA NOI, ARHIEREȘTI BINECUVÂNTĂRI!
Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori întru Domnul,
Nașterea Domnului ne aduce aminte în fiecare an de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu și de promisiunea făcută oamenilor că le Va trimite un răscumpărător, care le va readuce bucuria comuniunii cu Creatorul și le va reda bucuria vieții. Acest lucru s-a întâmplat la plinirea vremii (Galateni 4,4), când Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să se nască din Fecioara Maria, „nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-a născut, El luând trup omenesc Și-a arătat slava ca unul născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1,13-14). Nașterea Domnului este, cum spunea Sfântul Ioan Damaschin (sec. VIII), „singurul lucru nou sub soare de la crearea lumii”, care marchează începutul noii existențe a omului căzut și izolat din cauza neascultării și a pierderii comuniunii cu Dumnezeu (Evrei 2,15; Coloseni1,15; Apocalipsa 20,10). Această sărbătoare, ne pune înaintea ochilor minții și a inimii marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi prin trimiterea Fiului Său, născut din veci din Tatăl să se nască din Fecioara Maria ca pe noi să ne mântuiască, chemându-ne să ne bucurăm împreună cu îngerii și cu păstorii, cu apostolii, ierarhii, mucenicii și cuvioșii, care i-au slujit de-a lungul secolelor, mulțumind lui Dumnezeu pentru harul Său revărsat peste lume.
Iubiți credincioși și credincioase,
Din relatările evanghelice (Matei 2,1-12; Luca 2,1-20), reținem faptul că Fecioara Maria împreună cu Dreptul Iosif, logodnicul său, au venit la Ierusalim să se înscrie din porunca Cezarului Octavian Augustus, dar pentru că Ierusalimul era aglomerat și nu s-a aflat loc la un han ca să găzduiască, au mers la Betleem (Luca 2,4), unde Fecioarei i-a venit timpul ca să nască. Aici, în mijlocul naturii, S-a născut Iisus (Matei 1,25), ca să se împlinească prorocia lui Miheia, care spune: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia 5,1-4). Iată că în chip prorocesc, Pâinea Vieții se naște în Casa pâinii - Betleem, oferindu-se lumii pentru viața veșnică până la sfârșitul veacurilor (Isaia 9,6), prin Biserica Sa pe care a câștigat-o cu scump sângele Său (Fapte 20,28).
Pentru că nu aveau condițiile unei case, Pruncul Sfânt a fost culcat într-o iesle, iar îngerii și păstorii au fost primii care au aflat despre nașterea lui Mesia și s-au închinat Lui, cântând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu pace și între oameni bunăvoire (Luca 2,14). Îngerii, cum avea să spună Fericitul Augustin, ne-au descoperit cine este Cel care S-a născut, Fiul din veci al Tatălui, luând trup asemenea oamenilor, dară fără de păcat (Filipeni 2,6-7), S-a întrupat, ei le-au spus păstorilor: vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul (Luca 2,11).
Dorind să explice credincioșilor de la începutul secolului al V-lea mai clar taina întrupării, Fericitul Augustin, spunea: că îngerii creați de Dumnezeu trăiesc din viața de comuniune cu El, iar noi oamenii dobândim pacea, prin mijlocirea bunăvoirii Lui. Ei îi aduc laude așa cum se cuvine, să-L lăudăm și noi cu supunere. Ei sunt vestitorii Lui și noi suntem oile Lui. El a umplut masa lor în cer și tot El a umplut ieslea pe pământ... El este plinătatea ieslei noastre pentru că „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,1)[1]. Așadar, arătarea îngerilor la Betleem și închinarea păstorilor la Păstorul și Mielul care S-a făcut om pentru noi oamenii ca să ne mântuiască, ne descoperă taina Pruncului și misiunea Lui sfântă care se produce tainic prin Biserica Sa, ale cărei mădulare suntem noi, după cuvântul Apostolului Pavel (Efeseni 5,30). Prin păstorii care i s-au închinat, El, Păstorul cel Bun și Mielul, a primit omagiul strămoșilor Săi păstori (Avraam, Iesei, David, Isac, Iacob, Moise etc.), plătind arvuna păstorilor pe care i-a chemat să ducă oile la pășunea cea aleasă a mântuirii (Ioan 10).
De asemenea, magii de la răsărit, urmărind stelele, au văzut steaua Lui și au pornit să-l caute și să i se închine, aducându-i daruri ca unui Mare Împărat. Aceștia, conduși de stea, au ajuns în Ierusalimul aflat sub ocupație romană, găsindu-l în starea sa de agitație zilnică. Preocupați cu ale lor, locuitorii cetății au uitat de profețiile care vorbeau de venirea lui Mesia (Geneza 49,10; Isaia 7,14; Ieremia 31,15). Pentru că steaua s-a ascuns când au ajuns la Ierusalim, ei au mers la Regele Irod să-l întrebe Unde este Cel ce S-a născut rege al Iudeilor. Auzind acestea Regele Irod s-a tulburat și adunând la sine pe toți arhiereii și cărturarii i-a întrebat unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei au zis: În Betleemul Iudeii (Matei 2,2-5). Cei trei oaspeți străini, magii de la răsărit, l-au trezit pe Irod și l-au conștientizat că S-a născut Cel despre care au spus prorocii. Pentru aceasta el le-a cerut magilor să vină și să-i spună unde este Pruncul ca să meargă și el să i se închine (Matei 2,8). Craii conduși de stea, au ajuns la locul în care se afla Pruncul, împreună cu Maria mama Sa, intrând în casă s-au închinat Lui aducându-i daruri: aur, smirnă și tămâie. Ulterior, înștiințați de înger pe altă cale au mers în țara lor (Matei 2,8-12). Ei, craii păgâni au făcut ce nu făcuseră fiii lui Avram, l-au căutat, venind de departe să i se închine, pe când poporul ales, în frunte cu Irod, l-au refuzat, pentru El nu s-a găsit loc să se nască în cetate, ci S-a născut în mijlocul naturii, arătându-ne că S-a întrupat ca pe toți să ne mântuiască, să ne elibereze de sub robia diavolului.
Iubiți fii duhovnicești,
Sărbătoarea Nașterii Domnului ne aduce aminte de protopărinții Adam și Eva și de degradarea lumii ca urmare a pierderii legăturii cu Creatorul, ca urmare a pierderii harului lui Dumnezeu, dar și de confuzia în care se aflau oamenii înrobiți de propriile neputințe, patimi, păcate și dorințe, acestea desfigurând pe omul făcut după chipul lui Dumnezeu (Facere 1,27) și aducând suferințe familiei. Degradarea umană era fără margini, fiind o constantă a vieții, ea cuprindea atât pe cei puternici ai lumii, cât și pe cei neînsemnați, bărbați și femei, tineri și vârstnici, oamenii fiind sub robia diavolului și a morții. Un exponent al lumii degradate este Irod cel Mare, care domnea de peste 37 de ani, obținând tronul prin uzurpare și viclenie. Acesta a rămas la conducerea regatului prin acte de trădare față de Dumnezeu și neamul său, de lașitate, dar și prin acte de cruzime și de răutate. Aflat la vârsta de 77 de ani, era avid de putere, executându-și proprii fii, Alexandru și Aristobul, pentru că ar fi uneltit împotriva lui împreună cu mama lor, dar și pe pruncii din Betleem, pentru ca nu cumva să-și piardă regatul. Istoricii spun că el era rege al Iudeii, dar nu al iudeilor, din cauza comportamentului, atrăgându-și ura și disprețul contemporanilor.
Irod s-a tulburat de vestea adusă de magii de la răsărit, iar întâlnirea neașteptată cu acești străini l-a determinat să-și aducă aminte de David, care a fost uns rege pe când domnea Saul, dar și de dinastia lui, de profețiile care spuneau că din neamul lui se va naște Cel care va mântui poporul de păcate (Matei 1,21), însă, el știa că dinastia lui a încetat în timpul lui Iezechia. El nu știa de Fecioara Maria și de dreptul Iosif care se trăgeau din neamul lui David, nici de taina Fecioarei care a primit prin adumbrirea Duhului Sfânt să nască pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1,35). Vestea nașterii Pruncului l-a înfricoșat, întrucât el era departe de Dumnezeu și de valorile credinței, fapt pentru care nu s-a învrednicit să se închine lui Iisus, Mântuitorul lumii.
Dacă analizăm lumea de atunci și lumea de azi, constatăm că se aseamănă, atunci nu s-a găsit loc pentru Iisus, de aceea viața Lui era în pericol, iar Irod chiar vroia să-i ia viața, la fel și în lumea noastră puțini sunt cei care se bucură de El și de credința adusă lumii de Domnul Hristos. Puțini sunt cei care îl mărturisesc și doresc să fie cu El, tot mai puțini răspund chemării Domnului și fac loc lui Dumnezeu în inima și în viața lor. Constatând efectul păcatului neascultării și efectele sale în lume, opacitatea omului cuprins de necredință, de egoism și de slavă deșartă, precum și îndepărtarea lumii de Dumnezeu, Sfântul Evanghelist Ioan scria: În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,11-12). Din cele spuse de ucenicul iubit, vedem că ai Săi nu l-au cunoscut ! Oare de ce nu l-au cunoscut? Ce i-a făcut să fie neospitalieri și insensibili? Percepția greșită despre om, lume și viață, reducând-o la realitățile de aici, limitate la egoismul omului și relativismul vieții.
Din Sfintele Scripturi vedem că oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu și de Legea pe care le-a dat-o prin Moise, așa cum se îndepărtează și astăzi de Evanghelie, așa cum nu l-au cunoscut pe Dumnezeu atunci, nici astăzi nu-l pot cunoaște și primi pe Hristos. Doar cei care cred în El primesc harul și puterea de a se face fiii lui Dumnezeu. Lumea de astăzi este rece și întunecoasă, asemenea peșterii în care S-a născut Domnul Hristos. Acolo staulul era umed și urât mirositor, asemenea lumii în care trăim azi din cauza păcatelor, dar, prin harul Pruncului culcat în ieslea Betleemului, locul cel mai curat, lumea se transfigurează, se luminează și se sfințește prin Biserica Sa, locul în care ne sfințim cu toți prin sângele Lui. El a venit să lumineze lumea și să înmiresmeze văzduhul urât mirositor din cauza păcatelor, asumându-le prin moartea Sa ca să ne răscumpere și să ne readucă în starea de comuniune cu Dumnezeu. El le-a spus apostolilor: cei care urmează Mie nu vor umbla în întuneric, ci vor avea lumina vieții (Ioan. 8,12), chemându-ne să umblăm în lumină și să fim lumină lumii. Această chemare ne arată cinstea de fii pe care ni-o face, în pofida trădărilor noastre și a înstrăinării de El.
De asemenea, Domnul Hristos S-a numit pe sine Păstorul cel Bun, care caută oaia cea rătăcită, El ne arată că păstorul cel adevărat își pune viața pentru oile Sale, jertfindu-se ca ele să aibă viață din belșug (Ioan 10). El, Păstorul se jertfește pe Cruce și ne răscumpără din robia morții, dar ni se oferă și ca hrană pentru viața veșnică, spunând: Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu (Ioan 6,51). El nu aduce o jertfă oarecare pentru iertarea păcatelor oamenilor după cum făceau arhiereii vechiului legământ sau după cum vedem în diferite religii ale lumii, ci Se jertfește chiar pe Sine, spunând apostolilor: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6,54). El vine în lume ca să adune oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 15,24), dar cheamă la pășunea cea aleasă întreg neamul omenesc, spunând: mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un pastor (Ioan 10,16). El a fost descoperit lumii de către Sfântul Ioan Botezătorul ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii (Ioan 1,29).
Astfel, din relatările biblice, vedem că în persoana lui Hristos sălășluiește Păstorul și Mielul. Pe durata propovăduirii Evangheliei Mielul a stat în umbra Păstorului, iar la Cina cea de taină Mielul a ieșit în față păstorului, care, sub forma pâinii și a vinului, se dă celor care fac pomenirea Lui până la Sfârșitul veacurilor (Luca 22,19), ca hrană pentru viața veșnică. Mielul, prin sângele și jertfa Sa ne iartă și ne vindecă, lucrând prin trimișii și slujitorii Săi până la sfârșitul veacurilor. El este permanent prezent în Biserica Sa, euharistic, păstorind turma prin apostolii Săi și urmașii lor, cărora le-a dat puterea să ierte și să dezlege păcatele și le-a poruncit după înviere: pașteți oile mele! (Ioan 21,17). Mai târziu, având în minte acest mandat, Apostolul Petru le va spune preoților: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste (I Petru 5,2). Aceasta și pentru faptul că la cina cea de taină oile încetează să mai fie o turmă, Domnul i-a numit pe apostoli prieteni ai Săi, iar slujitorii trebuie să aibă conștiința lui Hristos prin slujirea aproapelui.
Din cele relatate vedem prezența sa în lume atât ca și Creator și Răscumpărător, fiind în stare de jertfă până la sfârșitul veacurilor, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele lui, cât și ca judecător la a doua Sa venire, atunci Mielul va deveni păstor și va despărți oile de capre (Matei 25,32).
El trimite pe apostolii Săi să predice Evanghelia până la marginile lumii (Matei 28,19; Psalmi 18,4), dându-le harul Său înnoitor și vindecător ca să lege și să dezlege păcatele oamenilor și să le spele prin Sângele Lui, așa cum spunem la fiecare Sfântă Liturghie: Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu cinstit sângele Tău. Domnul Hristos încurajează pe ucenicii Săi, dar și pe urmașii lor până astăzi ca să păzească turma de lupii cei răpitori, poruncindu-le să adune oile în staul, pentru ca să fie o turmă și un păstor. Având experiența vieții Bisericii din primele comunități creștine Apostolul Pavel le spunea creștinilor: După plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma (Fapte 20,29), arătându-le evreilor că Domnul Hristos este Păstorul cel mare, care ne-a răscumpărat prin sângele unui testament veșnic (Evrei 13,20).
Ceea ce s-a petrecut istoric acum 2000 de ani se petrece la fiecare Sfântă Liturghie, Sfânta Evanghelie de pe altarul bisericii îl simbolizează pe Mântuitorul Hristos, Învățătorul și Păstorul cel Bun, care după ce ne descoperă voia Sa, după ce ascultăm cuvântul Lui, El se retrage și lasă loc Mielului, care se jertfește și se oferă ca și hrană pentru noi. La finalul Sfintei Liturghii, după împărtășirea credincioșilor, prin așezarea Evangheliei pe Sfânta Masă, Păstorul revine în fruntea turmei Sale.
Din textele liturgice ale sărbătorii vedem iubirea lui Dumnezeu pentru noi și chemarea pe care ne-o face să ne bucurăm cu El în Împărăția Sa, împreună cu cei care i S-au închinat, cu cei care au crezut în El, cu cei care L-au slujit și cu toți cei care l-au avut în centrul vieții lor. Sărbătoarea Nașterii Domnului ne readuce în fața ochilor atât bucuria întrupării, cât și lucrarea lui Dumnezeu în lume, care ne cheamă la unitate și solidaritate cu oamenii suferinzi, la păstrarea tradițiilor creștine în familie și mai ales la afirmarea valorilor evanghelice în lumea debusolată în care trăim. Această sărbătoare trebuie sa ne adune în jurul „ieslei” - Altarul Domnului, aducându-ne aminte atât de peștera din Betleemul Iudeii, cât de jertfa răscumpărătoare a Fiului Lui Dumnezeu și de jertfa cea nesângeroasă prin care El este prezent în lume până la sfârșitul veacurilor. Această sărbătoare așa cum scria Sfântul preot Mărturisitor Ilarion Felea: Este ziua nașterii Întemeietorului credinței creștine și sărbătoarea familiei: e ziua păcii și a bucuriei, sărbătoarea îngerilor și a colindătorilor, a părinților și copiilor. Niciuna dintre sărbători nu aduce atâta pace și bucurie, atâta entuziasm și cântec, atâta însuflețire și voie bună în familie ca Sărbătoarea Nașterii Domnului[2]. De aceea, noi creștinii ne adunăm în fiecare an mai întâi la Biserică, unde împreună cu îngerii slăvim Nașterea Lui, cântând colindul sfânt și bun, iar după Sfânta Liturghie ducem această bucurie pe la casele noastre, păstrând taina credinței în familie și comunitate.
Dreptmăritori creștini!
În urcușul nostru duhovnicesc din Noul An, suntem îndrumați și povățuiți de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a declarat anul 2026 în Patriarhia Română drept Anul Omagial al pastorației familiei creștine și Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), să privim cu admirație spre sfintele femei mironosițe, dar și spre toate femeile cuvioase și mame care au înscris pagini de istorie aleasă în lume și în țara noastră.
Să ne aducem aminte de chipurile blânde și duioase ale bunicuțelor noastre și de dragostea lor, de bunătatea lor, de râvna lor pentru cele sfinte și păstrarea credinței ortodoxe, a spiritualității neamului nostru românesc și a familiei, ele veghind împreună cu preoții din comunitate și cu părinții ca tinerii să rămână ancorați în dragostea de Dumnezeu și respectul față de semeni. Să ne îndreptăm atenția spre familiile din comunitățile noastre și mai ales spre persoanele neajutorate, care au nevoie de sprijinul, dragostea și atenția noastră, nu doar la unele sărbători, ci pe tot parcursul anului. Să nu reducem Sărbătoarea Nașterii Domnului doar la aspectele exterioare tradiționale și culinare, la activitățile culturale și petrecerile care se fac în familie și comunitate, ci să ne întâlnim în rugăciune, să facem ca bucuria din Betleem să umple inimile și să ne dea speranță pentru un viitor mai bun în lumea tot mai prinsă de tehnologiile care întrerup dialogul dintre oameni și cu Dumnezeu, ne fură timpul dat de El pentru rugăciune și comuniune în familie și comunitate. Aceste preocupări ale omului contemporan îl fac insensibil în relația cu semenii și nefericit în comunitate, pentru că noi suntem ființe dialogale, chemate spre comuniune și comunicare cu cei care ne înconjoară.
După cum cunoașteți, clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei au trăit momente înălțătoare în anul 2025, continuând proiecte identitare, culturale, educaționale și edilitare importante pentru afirmarea identității noastre ortodoxe și a spiritualității românești din stânga Prutului. Ne vom strădui să continuăm lucrarea înaintașilor vrednici, să intensificăm și să diversificăm activitățile menite să ne apropie de Dumnezeu și de semeni, să construim biserici și mănăstiri și să facem ca Ortodoxia din sudul Basarabiei să cunoască o nouă etapă în istoria sa, prin conlucrarea dintre toți fiii Bisericii.
De asemenea, ne bucurăm că în anul 2026 se împlinesc 100 de ani de la înființarea, în anul 1926, a Facultății de Teologie din Iași, cu sediul la Chișinău, absolvenții acesteia având în secolul al XX-lea o lucrarea misionară de excepție. De asemenea, la solicitarea noastră, în anul 2023, cu binecuvântarea Sfântului Sinod și cu sprijinul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a aprobat extensia la Chișinău a Facultății de Teologie din București, pentru cursurile de masterat, precum și a Facultății de Teologie Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae din Iași, pentru cursurile de licență, activitățile făcându-se în parteneriat cu Universitatea de Stat și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei. Sperăm că acestea vor consolida lucrarea misionară a Bisericii și vor face ca Nașterea Pruncului să aducă mai multă pace în lume și bunăvoire între oameni.
Acum, la început de An 2026, ne rugăm și pentru cei care sunt departe de casă, îndemnându-i să poarte cu ei credința și tradițiile românești și să afirme cu demnitate valorile identitare acolo unde Dumnezeu le-a purtat pașii.
Cu prilejul Sărbătorilor Nașterii Domnului, Anului Nou 2026 și Botezului Domnului, vă transmitem cele mai bune doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mântuire, ajutor de la Dumnezeu în tot lucrul bun și folositor, împreună cu tradiționala urare: La mulți ani!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul pururea rugător și de tot binele voitor, cu părintești binecuvântări,
† VENIAMIN
Episcopul Basarabiei de Sud